Se anunță protest în Sinaia împotriva construirii unei parcări supraetajate. Primarul: „Proiectul este perfect legal, justificat, corect”

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, spune că proiectul „Park&Ride”, care prevede construirea unei parcări supraetajate în zona Gării Sinaia, este „perfect legal” şi are acordul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, precizarea fiind făcută după anunţul privind organizarea unui protest împotriva acestui proiect, notează agenția națională de presă Agerpres.

„Proiectul ‘Park&Ride’ a depăşit toate barierele de verificare ale instituţiilor statului şi instanţelor din România, chiar dacă pentru derularea acestor proceduri a fost nevoie de 4 ani. Uniunea Europeană îl finanţează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ne-a dat dreptate să îl continuăm, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi-a dat acordul, iar sinăienii îşi doresc acest proiect. Este perfect legal, justificat, corect, cu toate autorizaţiile la zi. Park&Ride înseamnă un proiect unic pentru Valea Prahovei, dar şi pentru orice staţiune turistică din România. Scopul nostru este să asigurăm standardele cele mai înalte pentru turişti, atât în ceea ce priveşte accesibilitatea, cât şi protecţia mediului, având în vedere că nivelul ridicat de trafic şi poluare reprezintă o mare problemă a DN 1. Toate oraşele din România au nevoie de astfel de proiecte de infrastructură!”, a declarat Vlad Oprea, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, proiectul în cauză reprezintă prima etapă dintr-o strategie amplă de transformare a centrului staţiunii Sinaia în zonă pietonală.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

„Viitoarea parcare supraetajată, organizată pe şapte nivele, va moderniza practic intrarea către staţiune şi va fi completată cu un nod de transport intermodal, o staţie pentru transportul urban, o staţie pilot de încărcare electrică, spaţii verzi-pietonale şi alte spaţii pentru acces. Proiectul va pune în valoare inclusiv clădirile de patrimoniu din jur, Gara Sinaia şi Hotelul Caraiman urmând să beneficieze de o vizibilitate cu totul specială, prin prelungirea perspectivei asupra Parcului ‘Dimitrie Ghica'”, se menţionează în comunicat emis de Primăria Sinaia.

Proiectul „Construire Park & Ride” este derulat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Contractul de finanţare, în valoare de peste 27 milioane lei, a fost semnat de primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, în 25 aprilie 2019. Valoarea eligibilă a proiectului se ridică la 22.871.595,72 lei, finanţarea nerambursabilă fiind de 22.414.163,80 lei.

„Proiectul ‘Park&Ride’ ar fi trebuit finalizat în februarie 2022, însă, din cauza unei acţiuni de contestare, a fost blocat şi s-a aflat pe rolul instanţelor de judecată de la Curtea de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada mai 2020-septembrie 2022. Prin sentinţa definitivă şi executorie din 29.09.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat valabilitatea contractului de finanţare al Proiectului, precum şi faptul că acesta va putea fi implementat”, transmite Primăria Sinaia.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Un protest îndreptat împotriva construcţiei unei parcări supraetajate într-o zonă istorică a staţiunii montane Sinaia va avea loc sâmbătă, în faţa primăriei oraşului, acţiunea fiind sprijinită de mai multe organizaţii nonguvernamentale.

Conform unui comunicat transmis joi de către Agent Green, la protest vor participa membri ai societăţii civile din Sinaia, Breaza, Braşov, Bucureşti şi Urziceni pentru salvarea Aleii Caraiman din Sinaia.

Acţiunea va avea loc, de la ora 11, în faţa Primăriei Sinaia.

„Aleea Caraiman este una dintre zonele cele mai frumoase şi cu cea mai mare încărcătură istorică din România. Primarul Vlad Oprea, lipsit de orice urmă de viziune şi abandonând orice scrupule pentru a urma interese obscure, urmăreşte să o distrugă împreună cu dealul dintre Gara Sinaia şi Hotel Caraiman şi forţează construcţia unei parcări monstruoase, care va mutila părţi istorice ale oraşului şi-i va răpi din moştenirea sa preţioasă”, se arată în documentul citat.

Reprezentanţi ai ONG-urilor care sprijină acest demers consideră că oraşul are nevoie de parcări care trebuie construite fără a afecta patrimoniului istoric şi cultural.

Citeste și:  În data de 28 martie, Ciolacu a emis decizia finală privind închiderea magazinelor în weekend

„Desigur că oraşul are nevoie de parcări, dar aceste dezvoltări urbane trebuie să fie amenajate doar în locurile care respectă toate normele de urbanism şi care asigură protejarea patrimoniului istoric şi cultural. Nu putem pune în pericol monumente istorice, distruge spaţii verzi sau tăia păduri cu scopul dezvoltării urbane, există soluţii alternative la acest proiect care nici măcar nu au fost luate în calcul de primarul Oprea”, a precizat Dan Trifu, reprezentant al Eco-Civica, citat în comunicat.

Preşedintele Agent Green, Gabriel Păun, consideră că „ar fi o traumă pentru mulţi ca Aleea Caraiman să rămână doar în tablouri”, în timp ce preşedintele Iniţiativa România, Diana Voicu, spune că primarul Vlad Oprea „a rămas surd la orice argumente raţionale şi legale şi continuă cu proiectul său distructiv şi abuziv”.

„Ordinul Arhitecţilor din România a transmis, la rândul său, ca autoritate în materie de urbanism, că ‘în cazul staţiunii Sinaia, este necesară identificarea unei soluţii de amplasare a parcării de tip Park&Ride care să nu pună în pericol identitatea localităţii'”, se menţionează în comunicat.

Articol preluat Agerpres. / Sursa foto, zigzagprinromania.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.