Siguranța școlară, o prioritate a Poliției Brașov

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov desfășoară, în permanență, activități în unitățile de învățământ din județul Brașov, pentru a preveni violența și a fi în sprijinul elevilor, părinților și al cadrelor didactice, potrivit competențelor.

O astfel de activitate au desfășurat polițiștii și luni, 01 noiembrie 2022, la unități de învățământ de pe raza municipiului Făgăraș și Secției 3 Rurală Voila, respectiv la Colegiul ”Aurel Vijoli” Făgăraș, Colegiul Național ”Radu Negru Făgăraș”, Școala Gimnazială Părău și Școala Gimnazială Veneția de Jos.

Aproximativ 115 de elevi  au beneficiat de experiența, sfaturile și recomandările polițiștilor care le-au prezentat și explicat noțiunile de: răspundere penală, bullying/cyberbullying precum și modalitățile de reacție în cazul în care asistă la astfel de evenimente din mediul școlar.

Discuțiile au fost interactive, iar tinerilor li s-a explicat înțelesul termenilor „contravenție”, „infracțiune”, implicațiile sociale și penale ale comportamentelor neadecvate sau necolegiale.

Elevilor le-au fost prezentate cazuri concrete cu care se pot identifica, atât în calitate de victimă, cât și de agresor al unor acte sau fapte de violență fizică, psihică sau verbală. Aceștia au fost încurajați să participe activ la discuții și să expună probleme cu care se confruntă în societate și familie, în general și, în mod special, la școală.

Citeste și:  MDLPA: Noi investiții în infrastructura medicală, culturală, juridică și sportivă

Activitatea a avut ca principal scop conștientizarea, atât în rândul elevilor, cât și în rândul cadrelor didactice, a efectelor negative a situațiilor lipsite, pe moment, de pericol, dar care pot conduce la agravarea relațiilor intercolegiale și pot genera fapte grave.

 De aceea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, recomandă elevilor:

  • Evitați cuvintele jignitoare și nu încercați să vă răzbunați prin violență fizică sau verbală;
  • Pentru a evita escaladarea unui conflict, alegeți să nu răspundeți provocator;
  • Analizați comportamentul celor din preajmă  și nu vă petreceți timpul cu persoane violente;
  • Adoptați un comportament civilizat cu cei din jur și prezentați-vă opinia cu calm!

Cu această ocazie, li s-au făcut recomandări și profesorilor, în vederea identificării și semnalării din timp a cazurilor care pot părea lipsite de violență, dar care pot genera deteriorarea relațiilor dintre colegi și producerea unor fapte cu urmări grave.

Recomandările pentru profesori se referă la următoarele aspecte:

  • Identificați elevii cu potențial violent și anunțați conducerea școlii sau organele abilitate;
  • Îndrumați părinții să consulte consilierul școlar, în cazul în care copiii acestora prezintă abateri disciplinare;
  • Implicați-i în activitățile școlare sau de timp liber și încercați să le descoperiți interesele și aptitudinile;
  • Comunicați deschis cu elevii dumneavoastră despre problemele școlare sau extrașcolare cu care aceștia se confruntă.
Citeste și:  Mobilitate verde - Pista de biciclete care va lega cartierul Astra de gară, centrul civic și centrul istoric intră în etapa de lucrări

Pentru a evita implicarea în săvârşirea unor fapte care contravin legii sau pentru a nu deveni victime ale infractorilor sau ale propriilor greşeli, Poliția Brașov recomandă părinților sau persoanelor care au în creștere și educare minori, următoarele:

  • Încercaţi să menţineţi legătura între mediul familial şi cel şcolar, multe dintre informaţiile privitoare la dezvoltarea comportamentului infracţional pot fi furnizate de către cadrele didactice.
  • Educaţi copiii în spiritul respectului faţă de regulamentul şcolar pentru a se putea integra în mediul şcolar şi mai apoi în cel social.
  • Evitaţi violenţa şi injuriile în mediul familial. Acestea sunt cauze care duc la declanşarea unor conflicte care pot degenera în violenţe. Un limbaj controlat, fără jigniri, previne adesea escaladarea conflictelor.
  • Sfătuiţi tinerii sa nu lege prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant, să evite frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, substanțe stupefiante sau se practică jocuri de noroc.
  • Nu încurajaţi tinerii să îşi creeze conturi pe reţelele de socializare înaintea vârstei de 14 ani sau să posteze pe internet informaţii şi fotografii cu caracter personal și verificaţi periodic activitatea acestora în mediul virtual.
  • Informați-vă copiii și conștientizați-i cu privire la pericolul consumului de substanțe stupefiante. Explicați-le că, oricât de tentante ar fi „atenţiile” oferite (doze gratuite, bani, obiecte etc.), acestea vor atrage automat probleme de natură contravențională sau chiar penală.
  • Întreţineţi un dialog permanent cu tinerii pentru a cunoaşte mediul, anturajul  frecventat de aceştia, precum şi pentru a preîntâmpina un comportament deviant şi chiar delincvent.
Citeste și:  Dino Parc Râșnov și Tedi îi invită pe copii la Festivalul Veseliei

Prin întâlnirile constante cu elevii şi cadrele didactice în mediul școlar, susținute de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, se dorește totodată identificarea elevilor cu comportament deviant şi consilierea acestora împreună cu cadrele didactice şi consilierii școlari, precum și identificarea persoanelor care nu îşi justifică prezenţa în incinta sau în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, pentru adoptarea cu celeritate a măsurilor de ordine și siguranță care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.