Skoda a început montarea componentelor electrice la troleibuzele care vor ajunge la Brașov

Primele troleibuzele pe care firma poloneză Solaris Bus & Coach S.A. le va livra Municipiului Brașov din luna aprilie au fost transportate la fabrica Skoda, pentru montarea componentelor electrice. Firma poloneză a realizat producția și montajul troleibuzelor la fabrica Solaris, din Poznan, iar componentele sistemului de propulsie electrică sunt produse și montate la Uzina Skoda din Plzen – Cehia.

Potrivit reprezentanților Solaris, primele troleibuze din contract vor ajunge la Brașov în lunile aprilie-mai, anul acesta, iar până la finalul lunii iulie vor fi livrate toate cele 26. Acestea sunt model „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, articulate.

Detalii privind colaborarea dintre Solaris și Skoda

Sistemul de propulsie electrică a celor 26 troleibuze Solaris este realizat de Uzinele Skoda.

Colaborarea dintre cei doi producători de vehicule se realizează după cum urmează:

  • -La fabrica Solaris se realizează asamblarea vehiculului, cu excepția componentelor sistemului de propulsie electrică;
  • -La finalul acestei faze troleibuzele sunt transportate de la Fabrica Solaris din Poznan – Polonia la Uzina Skoda din Plzen – Cehia;
  • -Skoda Electric A.S. este responsabilă cu fabricarea și montarea sistemului de propulsie electrică, respectiv: motorul electric de tracțiune (240 kW), acumulatorii de putere pentru asigurarea autonomiei de 5km, instalația de tracțiune și sistemul de alimentare electrică, sistemul de recuperare a energiei la frânare;
  • -După această etapă constructivă, troleibuzele sunt finalizate și pregătite pentru livrarea la Brașov.
Citeste și:  Bursa Locurilor de Muncă Brașov revine pe 17 mai, la Casa Armatei

Troleibuzele Solaris Trollino 18 au o capacitate de 137 de călători, dintre care 40 pe scaune, și vor veni dotate cu sistem de informare a pasagerilor cu tracking GPS și anunțarea stației următoare, două unități de aer condiționat pentru pasageri și una pentru șofer, două display-uri pentru anunțuri și reclame, patru validatoare, prize USB pentru încărcarea telefoanelor și altor dispozitive mobile, wifi.

Troleibuzele sunt dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 kilometri în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le va permite vehiculelor să folosească energia din baterii în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară. Autobuzele oferă accesibilitate persoanelor cu handicap locomotor, prin înclinare laterală (spre dreapta) cu o diferență de nivel de 7 centimetri. Articulația este controlată electronic, iar sistemul de propulsie este furnizat de Skoda, motorul având minimum 240 kW (aproximativ 320 cai putere). Viteza maximă a fiecărui troleibuz poate fi de 75 km/h, dar fiecare vehicul va avea un limitator de viteză ajustabil (ASL) astfel încât să nu depășească viteza de 55 km/h. troleibuzele vor avea culoarea verde, la fel ca autobuzele noi din flota RATBV.

Citeste și:  Elevii din Ploiești blocați în gara din Buda în timpul călătoriei către Brașov în „Săptămâna Verde”

Cele 26 de troleibuze care vor fi achiziţionate în cadrul proiectului vor deservi liniile 1, 2, 6 şi 31 din municipiu. Alegerea acestor trasee are la bază necesitatea extinderii transportului electric pe rute care nu sunt 100% electrificate, urmărind să se realizeze: diminuarea poluării în zona centrală a oraşului (până în Livada Poştei), unde se înregistrează cele mai mari volume de trafic, iar transportul public este asigurat în prezent exclusiv cu autobuze Diesel; activarea unui tronson de reţea aeriană neutilizat în prezent (Str. Zizinului) şi creşterea gradului de utilizare a altor tronsoane slab deservite de troleibuze (Str. Hărmanului, Bd. Muncii); diminuarea costului ridicat de operare al transportului cu troleibuze (12,49 lei/km).

Citeste și:  Brașov: Începe prima campanie de dezinsecție din acest an

Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, din care 2% reprezintă contribuția Municipiului Brașov și 98% fonduri nerambursabile.

Finanţarea nerambursabilă pentru achiziţia celor 26 troleibuze este asigurată prin POR 2014-2020, urmare a aprobării proiectului “Achiziţia de mijloace de transport public- troleibuze” depus de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) în parteneriat cu Municipiul Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.