Spitalele publice suspendă, pentru 30 de zile, internările și operațiile care nu sunt urgențe

Spitalele publice suspendă, pentru 30 de zile, internările și operațiile care nu sunt urgențe, a anunțat luni șeful DSU, Raed Arafat. Motivul adoptării unei astfel de decizii vine ca urmare a exploziei numărului de infectari cu coronavirus.

„Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifra dublă față de lunea trecută. Nu vedem încă o tendința de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a spus Raed Arafat luni seară, după ședința de Guvern.

Șeful DSU a precizat că „prevederile nu se aplică urgențelor, femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă”.

Măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate. Arafat a menţionat că medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivaţia medicală ce impune necesitatea internării pacienţilor.

„Adică, fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă”, a precizat el.

Foto: Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.