Spitalul de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, aproape de finanțarea prin PNRR

pentru realizarea obiectivului de investiții Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov, după ce, în urma mai multor discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății, aceștia au solicitat reducerea numărului de paturi la 257 în regim spitalizare continuă și 22 pentru structura de spitalizare de zi. În urma acestei modificări, valoarea spitalului a scăzut la puțin peste 400 de milioane de lei. Modificarea era necesară pentru ca municipalitatea să poată depune dosarul de finanțare, până în data de 10 noiembrie, pentru evaluarea preliminară în cadrul  Planului Național de Redresare și Reziliență.

„Astăzi am făcut încă un pas important pentru a obține finanțarea nerambursabilă prin PNRR a spitalului de pneumo și infecțioase. Vorbim de primul spital public construit după 1989 în Brașov și despre cea mai mare investiție finanțată prin PNRR în județul nostru. Până în 10 noiembrie vom depune documentația pentru evaluarea preliminară, după ce am adaptat acest proiect, conform recomandărilor Ministerului Sănătății. Avem nevoie de un spital nou pe zona aceasta, în condițiile în care Spitalul de Infecțioase funcționează acum într-o fostă baie comunală, iar Spitalul de Pneumologie, în niște foste vile turistice. Proiectul spitalului de pneumo nu exista în urmă cu doi ani, iar astăzi a ajuns în faza de a fi depus pentru finanțare. Este un proiect matur, astfel că avem toate șansele ca acest spital să fie construit până la sfârșitul lui 2026”, a precizat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu (CATTIA), în vecinătatea centurii ocolitoare a municipiului și a străzii Institutului, lângă viitorul spital regional. Spitalul se va construi pe un teren cu o suprafață totală de 76.781 mp și va fi compus din patru corpuri. Organizarea spațiilor va fi flexibilă, în așa fel încât anumite saloane să poată acomoda câte 2 paturi în cazuri excepționale, în situații de necesitate.

Citeste și:  Restaurantul Panoramic va renăște: ANA TELEFERIC Brașov promite o transformare spectaculoasă a simbolului orașului de pe Tâmpa

Spitalul va avea un număr 257 paturi în regim spitalizare continuă și 22 paturi structură spitalizare de zi. Regimul maxim de înălțime va fi S+P+4E. Capacitățile noului Spital de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Brașov vor fi formate din zona de spitalizare continuă, spitalizare de zi, zona de îngrijire ambulatorie, dispensarul TBC, zona de servicii de diagnosticare și tratament, un bloc operator de dimensiuni reduse și un centru de recuperare, medicină fizică și balneologie. Spitalul va avea, de asemenea, și un compartiment pentru primiri urgențe, cu camere de gardă pentru fiecare dintre specialitățile medicale deservite, cabinet pentru vaccinuri și spații pentru deservirea funcției educaționale (sală conferințe, săli studiu, camere pentru rezidenți, etc).

Citeste și:  Târgurile volante din Brașov, programate în acest weekend, anulate din cauza vremii nefavorabile

Valoarea totală a lucrărilor de construire a spitalului, conform SF-ului actualizat, este de 409.723.560,48 lei, inclusiv TVA, față de 452.590.707,10 lei inclusiv TVA, cât era inițial.

În prezent, Spitalul de Boli Infecțioase Brașov funcționează într-o clădire construită în anul 1957, situată pe strada Mihai Viteazu nr. 9, ce nu mai răspunde cerințelor actuale de calitate. Clădirea ridică probleme în adoptarea de noi tehnologii necesare din punct de vedere al actului medical și al îngrijirii pacienților, din cauza limitărilor fizice ale clădirilor (spațiu insuficient pentru integrarea unor sisteme HVAC, echipamente medicale, etc) și nu permite integrarea optimă a circuitelor intra-spitalicești din punct de vedere epidemiologic. Totodată, numărul de paturi asigurat este subdimensionat față de nevoile actuale din teritoriu, spitalul deservind atât județul Brașov, precum și județe limitrofe.

Citeste și:  Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale la Centrul Cultural Reduta, vineri, 26 aprilie

Pavilioanele în care funcționează Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov au fost construite între anii 1920 și 1923 și prezintă un grad avansat de uzură, nefiind în acord cu cerințele actuale de confort, până în prezent fiind efectuate doar reabilitări parțiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.