Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra reducerii consumului de gaze naturale ruseşti

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au adoptat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaze naturale, în vederea unei reduceri a dependenţei lor de Moscova, în urma unei noi reduceri drastice a livrărilor ruse de gaze naturale, anunţă preşedinţia cehă a Consiliului European, relatează AFP, citat de news.ro.

Cei 27 de miniştri ai Energiei au ajuns marţi la un acord în vederea reducerii dependenţei ţărilor lor de gaze narturale ruseşti.

Nu era o misiune imposibilă! Miniştrii (Energiei Celor 27 reuniţi la Bruxelles) au ajuns la un acord politic asupra reducerii cererii de gaze naturale iarna viitoare”, anunţă într-un mesaj postat pe contul de Twitter preşednţia cehă.

Citeste și:  Preşedintele Biden a declarat că Statele Unite ale Americii nu vor livra avioane de luptă Ucrainei

UE a făcut azi (marţi) un pas decisiv să înfrunte ameninţarea unei întreruperi totale a gazului de către Putin. Salut puternic aprobarea de către Consiliul (European) a regulamentului privind măsuri coordonate de reducere a (consumului de) gaze (naturale)”, reacţionează într-un comunicat preşedinta Comisie Europene (CE) Ursula von der Leyen.

Acest acord, la care Consiliul a ajuns într-un „timp-record”, în urma unei iniţiative prezentate săptămâna trecută de către CE – intitulată „Save gas for a safe wintee” -, „va asigura o reducere ordonată şi coordonată a reducerii consumului de gaze naturale în întreaga UE în vederea pregătirii iernii viitoare”, se arată în comunicat.

Citeste și:  Papa Francisc începe o călătorie de şase zile în Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud

Acordul completează toate celelalte acţiuni anterioare în cadrul „REPowerEU”, în vederea unei diversificări a surselor de aprovizionare cu gaze naturale, unei accelerări a dezvoltării energiei regenerabile şi unei eficientizări energetice, continuă CE.

Angajamentul unei reduceri cu 15% a consumului de gaze naturale este foarte semnificativ şi va permite umplerea stocurilor până la iarnă”, subliniază ea.

Posibilitatea lansării unei stări de alertă UE care să declanşeze o reducere – obligatorie – a consumului de gaze naturale de către statele membre este un „semnal puternic care arată că UE va face totul pentru a-şi asigura siguranţa aprovizionării şi a-şi proteja consumatorii, indiferent că este vorba despre gospodării sau industrie”, mai anunţă CE.

Citeste și:  Preşedintele Biden a declarat că Statele Unite ale Americii nu vor livra avioane de luptă Ucrainei

Acţionând împreună în vederea unei reduceri a cererii de gaze naturale, ţinând cont de toate specificităţile naţionale pertinente, UE a pus baze solide ale unei solidarităţi indispensabile între statele membre împotriva şantajului energetic al lui Putin”, consideră Comisia.

CE denunţă anunţul Gazprom de continuare a reducerii livrărilor de gaze naturale către UE prin gazoductul Nord Stream 1, „fără vreun motiv tehnic”, drept o ilustrare a „lipsei fiabilităţii Rusiei ca furnizor de energe”.

Mulţumită deciziei de azi, suntem pregătiţi acum să abordăm securitatea energetică la scară europeană, în calitate de Uniune”, salută Comisia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.