Structurile MAI au intervenit la peste 3.700 de evenimente în ultimele 24 de ore, dintre care peste 2.200 au vizat menținerea ordinii publice

Joi, 18 aprilie 2024, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.705 evenimente, 2.270 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.435 circumscrise situațiilor de urgență.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 69.631 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 7.970 de cetățeni ucraineni.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a acestor pasageri.

În ultimele 24 de ore, în aplicația eDAC, au fost efectuate 30.254 de verificări, fiind returnate 72 de alerte, dintre care 5 referitoare la persoane care erau date în urmărire, 7 la persoane dispărute, 8 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 8 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Citeste și:  Programul mijloacele de transport public ale RATBV în această perioadă

Tot ieri, polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere pentru prevenirea accidentelor și au reținut 573 de permise de conducere, dintre care 31 pentru consum de alcool și 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au retrase 302 certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 698 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 138 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, s-au dispus măsuri preventive pentru 58 de persoane și au fost depistate 11 persoane urmărite național sau internațional.

Citeste și:  Moarte programată: O tânără sănătoasă din punct de vedere fizic, alege eutanasia din cauza depresiei, autismului și tulburării Borderline

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 9.082 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,4 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 166 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 30 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 560 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 908.000 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.232 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 34 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 7 persoane.

Citeste și:  Ce destinații din țară vor alege românii de Paște? Brașovul și Sibiul sunt din nou în topul destinațiilor preferate

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 158.850 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 123 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,7 %.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.