Sute de sancțiuni, la Brașov pentru încălcarea normelor COVID

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov, sub autoritatea Instituției Prefectului, au organizat și desfășurat noi activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Forțele de ordine au acționat în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

Activitățile desfășurate de către polițiștii brașoveni sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Citeste și:  Veşti proaste pentru iubitorii de ciocolată! Este criză de cacao la nivel mondial, iar prețurile vor crește semnificativ

Ieri, 03 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au verificat 141 de locații, 46 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 9 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.
Polițiștii brașoveni, alături de polițiștii locali, au legitimat aproximativ 1.900 de persoane, au verificat 93 de mijloace de transport persoane și circa 250 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 159 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 21 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație şi 1 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a acestora fiind de 17.000 lei.
De asemenea, polițiștii au verificat aproximativ 1.800 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Citeste și:  Ziua Internațională a Păsărilor va fi celebrată și la Grădina Zoologică din Brașov

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 83 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 109 de locații, au legitimat 310 persoane și au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 lei.
De asemenea, au fost verificate 83 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au verificat 48 de locații, au legitimat 161 de persoane și au aplicat 17 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Citeste și:  Fântânile arteziene din Brașov vor fi repuse în funcțiune în următoarele săptămâni

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm faptul că acțiunile noastre îi pot afecta pe cei din jurul nostru și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să nu se expună la riscuri și să respecte toate normele legale în vigoare.

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.