În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 5.000 de fapte contravenționale și 413 permise de conducere au fost reținute. La data de 29 decembrie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 439 de acțiuni și au intervenit […]
Read More
Începând de anul viitor, românii vor putea afla mai ușor cât au contribuit la sistemul public de pensii și cât mai avem de așteptat pâna vom putea ieşi din câmpul muncii. Acest lucru va fi posibil cu ajutorul unei aplicaţii, fără ca oamenii să mai ceară ajutorul funcționarilor de la ghișee, transmite Televiziunea Română. „Lucrăm […]
Read More
Primarul Allen Coliban a prezentat astăzi, alături de directorul instituției de învățământ și de dirigintele de șantier, rezultatele proiectului „Eficientizare Energetică a Clădirilor Publice din Municipiul Brașov – Colegiul Tehnic Transilvania, Corp A“, proiect realizat cu finanțare nerambursabilă acordată prin Programul Operațional Regional 2014-2020. „Suntem la finalul unui proiect european, o finanțare europeană pentru eficientizarea […]
Read More
Consiliul local a aprobat astăzi, la propunerea primarului Allen Coliban, încheierea Memorandumului de înțelegere între Fundația Ion Țiriac și Municipiul Brașov, prin care se dorește edificarea unui complex sportiv în municipiul Brașov, cu un număr de minimum 300 de locuri pentru spectatori, compus în principal dintr-un patinoar, cu anexele necesare (bază sportivă). „Au fost foarte […]
Read More
Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” desfăşoară procedurile pentru ocuparea prin concurs a două posturi vacante, şi anume: Condiţii specifice: Detalii, aici. Condiţii specifice: Detalii, aici. Anunţurile de concurs, bibliografiile, atribuţiile posturilor şi toate informaţiile de interes pentru potenţialii participanţi sunt disponibile pe site-ul www.brasovairport.ro accesând linkurile precizate mai sus.
Read More
Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Codlea și-a recăpătat o parte din strălucirea de odinoară în urma implementării unui proiect cu fonduri europene. Își va primi enoriașii și turiștii în straie noi, urmând să desfășoare aici atât evenimente religioase, cât și concerte de orgă, expoziții și diverse activități care să pună în valoare monumentul reabilitat. Proiectul […]
Read More
A fost un an foarte bun pentru jucătorii din industria turismului din România, mai ales că, pentru prima dată după perioada post-pandemică, nu au mai existat interdicții și restricții de călătorie, iar românii și-au reluat activitățile și planurile de vacanță. Potrivit unui sondaj realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, 51% dintre hotelierii și proprietarii de […]
Read More
Undă verde pentru un nou mare proiect de infrastructură care va fi realizat în judeţul Braşov: legarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav la reţeaua feroviară naţională! Conducerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a emis Ordinul nr. 2356/28.12.2023 pentru actualizarea anexei de proiecte analizate, aprobate şi propuse spre implementare de către Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” SA, între […]
Read More
Una dintre cele mai frumoase clădiri monument de patrimoniu din județul Brașov a fost reabilitată în cadrul unui proiect cu fonduri europene, devenind acum și un important obiectiv turistic. Proiectul „LUCRĂRI DE REPARAȚII, CONSERVARE ȘI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC LA ANSAMBLUL BISERICII EVANGHELICE FORTIFICATE DIN VULCAN“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost finalizat […]
Read More
În perioada următoare, pentru că urmează minivacanţa prilejuită de Anul Nou, ne aşteptăm ca valorile de trafic prin punctele de frontieră să crească, de această dată pe sensul de ieşire din România. Drept urmare, la nivelul poliției de frontieră se vor menţine măsurile dispuse în perioada Crăciunului pentru fluidizarea traficului prin punctele de trecere a […]
Read More