”Vom achita toate facturile depuse la Ministerul Dezvoltării pentru lucrările efectuate la investiții, inclusiv cele depuse în această lună, dacă nu sunt necesare completări sau clarificări punctuale. La finalul anului, nu vom avea facturi neplătite pe niciun program de finanțare guvernamental derulat de Ministerul Dezvoltării”, a arătat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, după ce Guvernul a […]
Read More
Polițiștii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și pornografie infantilă. Din probele administrate a rezultat că, în cursul lunii august 2025, cel în cauză, profitând de vulnerabilitatea unei victime minore (16 ani), persoană cu grad de handicap accentuat, ar fi […]
Read More
Asociația Română pentru Cercetări Strategice Avansate, Nanotehnologii și Tehnologii Quantice (ARCSANTQ) a relansat programul ARO, prin care își propune să revitalizeze tradiţionala marcă auto românească, notează economica.net. Proiectul, condus de Ing. Eduard Costache, membru al Asociaţiei, vizează readucerea la viață a mărcii emblematice ARO Câmpulung-Muscel, recunoscută în trecut în peste 100 de țări pentru capacitățile […]
Read More
Doar câteva zile ne mai despart de sărbătoarea Crăciunului, iar primăria, în parteneriat cu Centrul Cultural Apollonia, a pregătit un program special de evenimente pentru următoarele zile. Astfel, începând cu data de 18 și până în 23, brașovenii și turiștii care vor vizita Târgul de Crăciun și Bradul din Piața Sfatului vor avea parte de […]
Read More
Duminică, 7 decembrie 2025, polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă au observat doi bărbați, care ar fi aterizat pe aeroport, din Dubai, și ar fi introdus în țară, prin eludarea controlului vamal, și plasat în portbagajul unui autoturism, două trolere care ar fi conținut țigarete și tutun. Întrucât exista bănuiala rezonabilă a săvârșirii […]
Read More
Echipa de studenți a Universității Transilvania din Brașov s-a clasat pe locul I la cea de-a șasea ediție a competiției Students International Olympiad on Mechanism and Machine Science (SIOMMS 2025), desfășurată în perioada 26-28 noiembrie 2025, la Universitatea Satbayev din Almaty, Kazahstan, sub egida FToMM – Federația Internațională de Promovare a Științei Mecanismelor și Mașinilor. La concurs au participat 11 echipe din 6 […]
Read More
Astăzi, 17 decembrie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brasov a început montarea separatoarelor de sens la ieșirea din municipiul Brașov către Cristian. Parapetul de beton dintre benzile de circulație va îmbunătății semnificativ siguranța circulației prin eliminarea coliziunilor frontale, în caz de accident.
Read More
În perioada 22 septembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară, la nivel național, Planul de acțiune „PIROTEHNIC” pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale, referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, pe durata sărbătorilor de iarnă 2025/2026. Astfel, de la începutul acțiunii și până la data de 11 decembrie […]
Read More
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat (cetățean turc), de 40 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc. La […]
Read More
Ministrul interimar al apărării naționale, Radu Miruță, a participat marți, 16 decembrie, la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina, desfășurată în format online. La activitate a participat și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad. Discuțiile s-au axat pe evoluțiile situației de securitate generate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și pe modalitățile […]
Read More