În perioada decembrie 2021 – mai 2022, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov prin Biroul de Analiza și Prevenire a Criminalității va desfășura activități în cadrul campaniei naționale de prevenire a agresiunilor sexuale asupra minorilor „ATINGERI NEDORITE”. Obiectivul principal al acestei campanii îl constituie creșterea nivelului de informare al copiilor, părinților și publicului larg asupra necesității […]
Read More
Ca urmare a ploilor abundente căzute în cursul zilei de ieri, 12 decembrie 2021, râul Târlung a crescut în debit foarte mult. Acesta alimentează barajul de apă și Uzina de apă Săcele. Astfel, debitul înregistrat a fost unul de 39.505 l/s, față de un debit mediu de 2.300 l/s. Ca urmare, unul din parametrii de […]
Read More
Legea care prevede aplicarea sancţiunii complementare de închidere temporară a operatorilor economici care încalcă în mod repetat măsurile de prevenire şi combatare a COVID-19 a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. „În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei de către conducătorul unui […]
Read More
Vineri, sâmbătă și duminică, 17, 18 și 19 decembrie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei, sunteți invitați la mult-așteptatul și tradiționalul concert dedicat Crăciunului – „Iarna spune povești”! Chiar dacă vremurile sunt dificile, noi ne dorim să vă aducem bucuria în suflete, neuitând de frumoasele colinde românești: „Sus la poarta raiului”, „Deschide ușa, […]
Read MoreMax Verstappen este noul campion mondial, după o cursă cu totul și cu totul nebună, care s-a disputat în ultima etapă, la Abu Dhabi. La 24 de ani, pilotul de la Red Bull intră în istorie. Septuplul campion mondial, Lewis Hamilton (Mercedes), a terminat pe locul 2. Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, […]
Read More
Vineri, 10 decembrie 2021, a avut loc, on-line, întâlnirea anuală a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, pentru care MDLPA este Autoritate de Management. În cadrul programului se află în derulare 78 de proiecte, cu o valoare de 62 de milioane de euro, fonduri europene. Reprezentanţii celor două state partenere […]
Read More
Salvamontiștii brașoveni au participat, ieri, la o acțiune de recuperare a șase persoane, de pe Tâmpa, care au ajuns la instalația de transport pe cablu după închiderea programului de funcționare. Apelul inițial a vizat 15 persoane, care nu suferiseră nicio afecțiune și care nu erau rătăcite, dar care doreau să ajungă în oraș cu telecabina. […]
Read More
COVID-19 afectează copiii la o scară fără precedent, provocând cea mai mare criză resimțită de copii pe care a cunoscut-o UNICEF în toată activitatea sa de 75 de ani, afirmă agenția ONU dedicată copiilor într-un raport publicat recent. Raportul Preventing a lost decade: Urgent action to reverse the devastating impact of COVID-19 on children and […]
Read More
Utilizatorii din Râșnov și Sânpetru ai serviciului de transport public de călători al RATBV S.A. vor beneficia de luni, 13 decembrie 2021, de câteva optimizări ale liniilor cu indicativele 130 (Râșnov) și, respectiv 410 și 411 (ambele în Sânpetru). Astfel, la solicitarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, de luni, autobuzele de […]
Read More
Experții din comunitatea de afaceri franco-română prezintă 35 de măsuri pentru creșterea calității și eficienței sistemului de sănătate și a satisfacției beneficiarilor Noua realitate pandemică a subliniat necesitatea modernizării sistemului medical din România și nevoia urgentă de a crește calitatea serviciilor medicale atât în sistemul de sănătate public, cât și în cel privat. Astfel, Grupul […]
Read More