politie

„Victimele“ „incidentului“ de la Prodlacta, în siguranță | GALERIE FOTO

19 mai 2022

Câteva străzi din zona Prodlacta au fost înțesate de echipaje de poliție și poliție locală, pentru a-i proteja pe cetățeni de ,,norul de amoniac” provenit de la fabrica de lapte Prodlacta. A fost vorba de un exercițiu de intervenție și alarmare organizat de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații […]

Read More

Braşovean de 67 de ani, probleme cu legea din cauza deținerii, fără drept, a unor arme neletale

19 mai 2022

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “nerespectarea regimului armelor și munițiilor”. Polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 67 ani, din municipiul Brașov, care deținea, fără drept, două arme neletale, supuse autorizării. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au […]

Read More

Măsurile dispuse în județul Brașov în perioada Sărbătorilor Pascale

21 aprilie 2022

La nivelul județului Brașov, Colegiul Prefectural a adoptat Hotărârea prin care s-a aprobat Programul pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi protecţia stării de sănătate a populaţiei în perioada premergătoare şi în timpul Sărbătorilor Pascale. Pentru realizarea măsurilor cuprinse în acest program, prin Ordin al Prefectului au fost constituite următoarele comisii mixte: – Comisia pentru […]

Read More

38 de percheziţii efectuate de către polițiștii brașoveni în Prahova, într-un dosar de corupţie

6 aprilie 2022

Ieri, 6 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Investigații Criminale, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează 38 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal, în care sunt cercetate fapte de corupție. Perchezițiile au loc în județul […]

Read More

Polițiștii brașoveni au emis două ordine de protecție provizorii, în ultimele 24 de ore

4 aprilie 2022

Polițiștii brașoveni au emis două ordine de protecție provizorii, în ultimele 24 de ore. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  “violența în familie” și ”amenințare”. Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 03 aprilie 2022, în jurul […]

Read More

Accident rutier pe DN13, în zona Pădurea Bogății din județul Brașov

29 martie 2022

IPJ: Apel 112 – accident rutier pe DN13, în zona Pădurea Bogății din județul Brașov. Din primele informații, un ansamblu de vehicule (TIR) s-a răsturnat pe partea carosabilă. Traficul este blocat pe sensul de deplasare către Brașov.

Read More

Poliția Română, de 200 de ani în slujba cetățenilor!

25 martie 2022

În fiecare an, în data de 25 martie, sărbătorim Ziua Poliției Române. Anul acesta, ziua este una cu o încărcătură simbolică deosebită pentru efectivele Poliției Române, întrucât se împlinesc 200 de ani de atestare documentară a acestei instituții. Data de 25 martie a fost aleasă drept simbol al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al […]

Read More

„Verde la educație pentru circulație” se mută online: Lecții de educație rutieră pentru copii pe o platformă digitală interactivă

25 februarie 2022

Fundația Zurli, cu spijinul Lidl România, continuă campania națională de educație rutieră, „Verde la educație pentru circulație”, lansată de retailer încă din anul 2013 și realizată în colaborare cu Poliția Română. Anul acesta, după 7 ediții offline în care a devenit deja o tradiție, campania se mută în mediul online prin lansarea platformei www.verdelaeducatie.ro. Adresată […]

Read More

Ce se mai întâmplă la graniță? Află situaţia de la frontieră, din ultimele 24 de ore

21 februarie 2022

În data 20.02.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 116.700 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 34.300 mijloace de transport (dintre care 11.900 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 59.500 persoane cu 16.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 57.200 persoane […]

Read More

Șapte cetățeni străini, depistați la muncă în Brașov, fără forme legale!

11 februarie 2022

În luna februarie, în urma activităților întreprinse, poliţiştii de imigrări din Braşov în cooperare cu Gruparea Mobilă de Jandarmi “Burebista” Brașov și Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov au depistat 7 cetățeni străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale. Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligați să părăsească țara […]

Read More