Tânără sechestrată și obligată să se prostitueze, în Brașov

La data de 25.08.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor R. C.-C., J. D.-I. şi D. G.-M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

La data de 25.08.2019, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii august 2019, o persoană de sex feminin, în vârstă de 24 de ani, a fost recrutată prin inducere în eroare şi prin constrângere, transportată din Bucureşti la Braşov, cazată în diverse locaţii din municipiul Braşov şi exploatată prin supunere la practicarea prostituţiei de către inculpaţii R. C.-C., J. D.-I. şi D. G.-M..

Citeste și:  Zile libere 2025: Care sunt perioadele de repaus pentru angajați

În fapt, s-a reţinut că victima s-a aflat într-o relaţie de prietenie în anul 2018 cu inculpatul R. C.-C şi au locuit împreună la domiciliul acestuia din judeţul Vaslui, iar ulterior s-au reîntâlnit la începutul lunii august 2019, în municipiul Bucureşti.

Pe fondul reluării relaţiei de prietenie între cei doi, în prima jumătate a lunii august 2019, inculpatul R. C.-C a indus-o în eroare pe victimă, prin aceea că ar deţine un apartament proprietate personală în municipiul Braşov şi i-a propus să se mute împreună.

Fiind indusă în eroare, persoana vătămată, aflată într-o vădită stare de vulnerabilitate, orfană urmare a decesului ambilor părinţi, fără rude apropiate, l-a însoţit pe inculpat în municipiul Braşov.

După sosirea în municipiul Braşov, victima a fost cazată de către inculpaţii R . C.-C., J. D.-I. şi D. G.-M. în diferite locaţii din municipiul Braşov fiind obligată la practicarea prostituţiei, prin supraveghere continuă şi insuflarea unei stări de temere.

Citeste și:  Horaţiu Potra, scos de sub control judiciar. Tribunalul Prahova a respins propunerea de arestare a sa

De asemenea, pentru atragerea clienţilor, inculpata J. D.-I. a postat un anunţ pe un site de publicitate, în care menţiona că persoana vătămată întreţine relaţii sexuale contra cost.

În perioada în care a fost obligată la practicarea prostituţiei, victima a adus la cunoştinţa mai multor clienţi despre faptul că este ţinută în acel loc prin constrângere, neavând posibilitatea de a lua legătura telefonică cu persoane din exterior.

În noaptea de 24/25.08.2019, după ce un client a transmis un mesaj inculpatului D. G.-M. în care îl ameninţa că va sesiza organele de poliţie, inculpata J. D.-I. a eliminat anunţurile postate pe internet iar ulterior împreună cu inculpaţii R. C.-C şi D. G.-M. s-au deplasat la un local din zona apartamentului închiriat pentru a se sfătui.

Citeste și:  Premii de excelenţă pentru zeci de elevi și profesori care au păstrat Brașovul pe harta excelenței naționale

În acest context, victima a căutat şi a găsit în apartament propriul telefon ce fusese luat de către inculpatul R. C.-C şi a apelat serviciul de urgenţă 112 fiind apoi preluată de un echipaj de poliţie.

În cursul zilei de astăzi inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.