Temperaturi normale, în următoarele două săptămâni, urmate de ploi însemnate cantitativ, abia după 14 august

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar şi doar în partea de sud şi sud-est, precum în anumite zone din Moldova se vor înregistra temperaturi caniculare, ce vor ajunge la 34 – 35 de grade în anumite zile, în timp ce probabilitatea de apariţie a ploilor va fi relativ ridicată după data de 14 august, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 8 – 21 august.

În Transilvania, în primele zile, valorile termice vor fi în scădere, astfel că la mijlocul acestei săptămâni vremea va deveni relativ răcoroasă, cu medii ale maximelor de 21 – 24 de grade, respectiv minime de 8 – 13 grade. În celelalte zile ale perioadei de referinţă, se vor înregistra temperaturi apropiate de cele normale ale perioadei, ziua între 25 şi 29 de grade, iar noaptea între 12 şi 16 grade, mediat regional, valori mai ridicate (local peste 30 de grade în vestul regiunii) fiind posibile între 16 şi 18 august. La începutul primei săptămâni, pe arii extinse vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), în timp ce pe alocuri se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. Probabilitatea ca temporar să se semnaleze ploi locale va fi relativ ridicată şi după data de 15 august.

Citeste și:  Vremea rea închide temporar Transalpina între Rânca și Obârșia Lotrului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.