Testarea standardizată – un predictor relevant pentru rezultatele ulterioare la examene ale elevilor

La simulările pentru Evaluarea Națională, rezultatele de anul acesta sunt mai slabe decât cele de anul trecut,  mai mult de jumătate dintre elevi au luat note sub 5 la matematică. Rezultatele arată că se impune, astfel, o reflectare serioasă asupra modului în care evaluăm cunoștințele și abilitățile elevilor.

În acest context, Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu pune sub lupă evaluarea în sistemul educațional românesc, odată cu lansarea cărții „Testarea Standardizată în Educație”, ce a apărut la Editura Humanitas și este deja disponibilă în librăriile editurii din toată țara. Cartea a fost prezentată public și la Brașov, în cadrul unei dezbateri la care, alături de autor, a participat Prof. Univ. Dr. Mariela Pavalache, Decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Transilvania din Brașov.

Citeste și:  Forfotă mare în piețe cu doar câteva ore înainte de Paște! Brașovenii se grăbesc să-și completeze masa festivă

„Prin testarea standardizată, avem posibilitatea unui control mai riguros asupra gradului de dificultate al testelor. O evaluare obiectivă și clară este esențială pentru a oferi tuturor elevilor șansa de a-și demonstra cunoștințele și abilitățile în mod echitabil. Scopul meu, prin redactarea acestei cărți, este să prezint o perspectivă echilibrată, care să acopere o lacună în informațiile relevante despre testarea standardizată, un subiect de actualitate și deosebit de important”, spune Prof. Univ. Dr. Dragoș Iliescu.

Cartea își propune să deschidă drumul către o abordare mai eficientă și echitabilă în evaluarea cunoștințelor elevilor și să prezinte o perspectivă echilibrată asupra testării standardizate în educație, făcând acest subiect mai accesibil și mai ușor de înțeles pentru toată lumea.

„Testarea standardizată în educație este un subiect controversat, adeseori prezentat ca o modalitate de uniformizare a elevilor. Mă bucur că am avut ocazia ca alături de profesorul Dragoș Iliescu să discutăm despre cât de falsă este această perspectivă, cu argumente pertinente despre efectele pozitive ale testării standardizate. Prof. Iliescu este autorul unei atractive povești științifice despre testare și beneficiile ei pentru elevi, părinți, societate”, spune Prof. Univ. Dr. Mariela Pavalache.

Citeste și:  Klaus Iohannis, mesaj de Paște: "Vă urez să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină"

Testarea standardizată reprezintă o soluție potențială pentru multe din carențele sistemului actual de evaluare în educație și poate oferi un instrument obiectiv și clar pentru măsurarea nivelului de pregătire al elevilor. Mai mult decât atât, acest tip de evaluare poate fi un predictor relevant pentru rezultatele ulterioare la examenele naționale. Testele standardizate sunt însoțite de rapoarte standardizate, elaborate într-un mod accesibil, astfel încât atât copilul, cât și părintele să înțeleagă semnificația notei primite și ce acțiuni pot fi întreprinse pentru a obține o notă mai bună în viitor.

Conform unui raport publicat acum câțiva ani de Ministerul Educației, un profesor din mediul gimnazial își dedică în medie 16 ore pe săptămână activităților legate de evaluare, cum ar fi conceperea, administrarea și corectarea testelor, precum și acordarea de feedback. Această cifră reprezintă mai mult de o treime din timpul săptămânal al profesorilor la clasă. În ce măsură această alocare a timpului poate fi considerată rațională, concluzionând că aceste ore ar putea fi mai bine folosite pentru a dezvolta abilitățile profesorului și pentru a dedica mai mult timp activităților educaționale, în detrimentul procesului de evaluare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.