Transportatorii de persoane și marfă, verificați de către politiștii brașoveni

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat și desfășurat la data de 13 ianuarie 2023, în intervalul orar 06.00 – 09.00 o acțiune pe raza județului Brașov.

Acțiunea s-a desfășurat concomitent în toate județele țării și a vizat prevenirea și combaterea abaterilor la transportul rutier public de persoane și marfă și, implicit, reducerea victimizării populației prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane.

Printre scopurile acțiunii s-au numărat:

  • Verificarea respectării perioadelor de conducere, a pauzelor și perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor și existența verificării metrologice a aparaturii tahograf;
  • Legalitatea tipului de transport, sub aspectul autorizării;
  • Verificarea existenței documentelor necesare și obligatorii a fi deținute la bordul autovehiculelor rutiere destinate transportului rutier public de persoane;
  • Verificarea respectării traseului și a graficului de circulație, cu opririle aferente, conform licențelor de traseu;
  • Verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune, prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, față de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz;
  • Testarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de autovehicule, care efectuează transport rutier public de persoane;
  • Verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului;
  • Verificarea modalității de respectare a tuturor normelor legale în vigoare, incidente domeniului rutier.
Citeste și:  Librăria Șt. O. Iosif își redeschide porțile în Brașov: la orice achiziție, veți primi o carte cadou!

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au verificat aproape 500 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 53 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, 6 sancţiuni contravenționale privind îndeplinirea ocupației de operator de transport rutier și 8 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.

De asemenea, au fost reținute 6 cărți de identitate a autovehiculelor și 5 permise de conducere.

Reamintim faptul că scopul tuturor activităților desfășurate nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.