Tribunalul Brașov a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru tentativa de omor din Hărman (Brașov)

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 august 2022, a inculpatului M.B., în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de tentativă la omor prev. de art. 32 alin.1 rap 188 al. 1 CP şi „ultraj” prev. de art. 257 al. 1 şi 4 rap a art. 206 alin.1 CP.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 20 august 2022, în locuinţa persoanei vătămate A.N.O., situată in localitatea Hărman, jud, Braşov, pe fondul unui conflict aparent spontan, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuţit, in zone vitale, respectiv abdomen şi spate, numai intervenţia vecinilor a făcut ca fapta să rămână în formă tentantă.

Citeste și:  Raliul Harghitei powered by Toyota deschide sezonul național de raliuri pentru al doilea an consecutiv

La aceeasi dată a ameninţat echipajul de jandarmi, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, sosit la faţa locului, ca urmare a apelurilor efectuate de  cetăţeni,  simulând împungerea jandarmilor, cu ajutorul unui cuţit.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 21 august 2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.