Tribunalul Brașov a decis arestarea preventivă, pentru 30 de zile, pentru opt inculpați, în dosarul achizițiilor frauduloase din spitale

Tribunalul Brașov a decis la miezul nopții arestarea preventivă a celor șapte inculpați, din dosarul achizițiilor frauduloase de la spitalele din Brașov și Harghita. La cererea procurorilor DNA, judecătorii au decis luarea măsurii preventive pentru 30 de zile împotriva inculpaților:

POPA MARIUS CRISTIAN (consilier local la Săcele),

KADAS ILUNA MARIUS ANDREI (fost consilier județean și președinte al comisiei pentru sănătate, protecția copilului și a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Județean Brașov; președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov),

IONESCU RAMONA DELIA (la data faptei manager al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov),

BERTEA DORU DUMITRU (fost șef al DSP Brașov, în perioada 2000-2001, care a mai fost implicat într-un scandal de achiziții în Sănătate),

MIRICĂ EMANOIL (ofițer de poliție în cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Brașov din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale),

LUKACS ANTAL (manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc) și

BALINT ENIKO (referent la Serviciul Achiziții Publice în cadrul spitalului Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc)

În același dosar a mai fost arestat și reprezentantul SC CHANTEL SANTE SRL, firma favorizată în achizițiile frauduloase de la cele trei spitale din Brașov și Harghita.

Inculpații au depus contestații împotriva mandatelor de arestare preventivă.

Din cercetări a reieșit că activitățile frauduloase ar fi avut loc în perioada 2019 – 2020, prejudiciul în dauna spitalelor s-ar ridica la suma totală de 1.669.234 lei, iar sumele de bani date/promise de reprezentantul firmei respective ar varia între 5.000 euro și 89.000 euro.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Braşov au efectuat joi percheziţii domiciliare în 22 de locaţii situate pe raza judeţelor Braşov, Harghita şi Iaşi, din care patru sunt instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.