Un bărbat din Vama Buzăului s-a mutat pe locul pasagerului când a văzut polițiștii

Joi, 26.01.2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au efectuat semnal de oprire unui autovehicul, care era condus pe raza comunei Vama Buzăului, din județul Brașov.

La vederea echipajului de poliție conducătorul auto a tras de volan brusc dreapta și a oprit autovehiculul în afara părții carosabile, apoi s-a mutat pe locul din dreapta, încercând, prin aceasta, să arate că nu el a condus, deși se afla singur în autovehicul.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că bărbatul, de 46 de ani, conducător al autovehiculului, figurează cu permisul de conducere reținut și este condamnat definitiv pentru săvârșirea unei alte infracțiunii la regimul rutier.

Citeste și:  Primăria Brașov a semnat contractul de lucrări pentru grădinița din Bartolomeu Nord. Este prima care se construiește în acest cartier în ultimii 100 de ani

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducre”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.