
O operațiune spectaculoasă a avut loc în Bistrița, unde un bărbat urmărit internațional pentru trafic de droguri a fost ridicat de autorități dintr-un apartament de lux.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, era domiciliat de mai mulți ani în Germania, însă a fost prins în apartamentul său din Bistrița, situat la ultimul etaj al unui imobil.
Intervenția a avut loc după ce bărbatul a fost reperat din aer cu ajutorul unei drone, în timp ce se afla în piscina de pe terasa exterioară a apartamentului.
Potrivit informațiilor transmise, acesta ar fi observat drona poliției, iar ulterior a intrat în locuință. La scurt timp, polițiștii de la trupele speciale au intervenit și au bătut la ușa apartamentului.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Autoritățile germane au solicitat urmărirea sa la nivel european într-un dosar privind trafic de droguri. Ulterior, în funcție de decizia instanței și de procedurile legale, acesta ar putea fi extrădat în Germania.