Un pieton care mergea pe trotuar, accidentat de o trotinetă electrică, în Brașov

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează acte de cercetare penală după ce un pieton, care circula pe trotuar, ar fi fost accidentat de o trotinetă electrică.

Ieri 11 aprilie 2023 polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea București, din municipiul Brașov, a avut loc un accident rutier între o trotinetă electrică și un pieton.

Echipa de cercetare sosită la fața locului a stabilit că, la aceeeași data, în jurul orei 15.40 o tânăra, de 15 ani, din municipiul Brașov, a închiriat o trotinetă electrică pe care ar fi condus-o pe trotuarul de pe Calea București, acroșând un pieton.

În urma acrosării, pietonul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la o unitate medicală pentru sprijin de specialitate.

Citeste și:  Se deschide sezonul de tenis de câmp 2024, la Baza Sportivă Olimpia Brașov

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub coordonarea unui procuror de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.

De reținut:

Potrivit legislației în vigoare, pentru a conduce o trotinetă electică conducătorul acesteia trebuie să respecte următoarele reguli de circulație:

  • Vârsta minima a conducătorului trebuie să fie de minim 14 ani;
  • Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorul de trotinetă electrică cu vârsta între 14 și 16 ani;
  • Circuția pe trotuar a trotinetelor electrice este complet interzisă;
  • Este interzisă, de asemenea, transportarea pasagerilor pe o trotinetă electrică;
  • Viteza de deplsare a trotinetei electrice nu trebuie să depășească 25 km/h, iar utilizarea acesteia este interzisă pe un sector de drum unde viteza maximă reglementată depășește 50 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.