Un tânăr din localitatea Augustin (Brașov) a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru violare de domiciliu și distrugere

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violare de domiciliu” și “distrugere”.

Potrivit Poliției Brașov, în fapt, la data de 18 martie 2022, în jurul orei 23.58, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la nivelul unui imobil situat pe raza localității Augustin din județul Brașov, se manifestă un incendiu.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz și pompieri, cei din urmă procedând la lichidarea incendiului.

Citeste și:  Tot mai multe companii americane își îndreaptă atenția către România pentru investiții

Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 28 ani din localitatea Augustin, județul Brașov, ar fi pătruns, fără drept, în curtea unui imobil, unde, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții contradictorii cu proprietarul locuinței, ar fi distrus cu intenție, prin incendiere, o anexă a locuinței, ulterior, flacără extinzându-se și la nivelul imobilului.

În urma producerii incidentului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul bănuit de săvârșirea faptei a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, ulterior, instanța dispunând măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.

Citeste și:  Interviu exclusiv! Florin Nicolescu va prezenta "Rockaholic", o nouă emisiune la Rock FM Brașov

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.