Ziua Internaţională Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, marcată în județul Brașov

În contextul marcării Zilei Internaţionale Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, în perioada 23-26 iunie a.c., echipa Agenţiei Naţionale Antidrog din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Brașov, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Nicolae Titulescu” Brașov, derulează activități de prevenire a consumului de droguri, în cadrul festivalurilor de muzică #diMansionsFunGarden Brașov 2022, organizat la Coresi Business Campus din mun. Brașov și #TithoreaXDaydreamingXGaiaXTaleofIele Brașov 2022, organizat la Cetatea Rupea, Cetatea Feldioara și Vulcanul Racoș.

Activitățile specifice vizează:

– promovarea unui stil de viaţă sănătos;

– oferirea de informaţii cu privire la serviciile CPECA, la efectele consumului de droguri, alcool, tutun și noi substanțe psihoactive în punctul de informare amplasat în perimetrul festivalului;- consiliere de specialitate pentru participanţii la festival;

Citeste și:  Lucrări de reabilitare a rețelei de apă, în cartierul Astra

– distribuirea de materiale informative de prevenire a consumului de droguri persoanelor interesate;- experimentarea ochelarilor de droguri și alcool care simulează o gamă largă de efecte ce pot fi declanşate de consumul de droguri și o intoxicaţie puternică cu alcool de către participanții interesați.

Participarea specialiştilor Agenţiei Naţionale Antidrog la astfel de evenimente reprezintă unul din principalele sale obiective, acela de a îndruma populaţia, în special tinerii, să adopte un stil de viaţă sănătos, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber.De asemenea, prin aceste acțiuni preventive, Agenția urmărește creşterea nivelului de informare şi sensibilizare cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de droguri, în vederea diminuării stigmatizării şi marginalizării sociale a consumatorilor de droguri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.