Circulație blocată pe DN 13, în Pădurea Bogății din cauza unui accident rutier. Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut in această seară pe DN 13 în Pădurea Bogății. Pompierii s-au deplasat imediat la fața locului cu două autospeciale și două echipaje de medici pentru a acorda îngrijiri. In jurul orei […]
Read MoreInspectorii de la Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au desfășurat astăzi un control printre taximetriști. Unul neanunțat și mai puțin obijnuit: inspectorii s-au dat drept clienți. Experiențele trăite nu au fost dintre cele mai plăcute li s-au lăsat cu amenzi. Iată impresiile comisarilor, care au golit visteriile taximetriștilor. „Primul contact al turiștilor care ajung […]
Read MorePrefectul Braşovului, Marian Rasaliu, îi atrage atenţia primarului, George Scripcaru, că Cetatea Braşovului este un imobil aflat în litigiu, Guvernul neavând posibilitatea să-l transfere printr-o Hotărâre, până la finalizarea acestuia, însă, în acelaşi timp, Primăria are obligaţia de a întreţine obiectivele care sunt în proprietate sa – cele două Turnuri. Rasaliu a făcut referire la […]
Read MoreLa solicitarea Inspectoratului de Jandarmi Județean, în parteneriat cu Protopopiatul Ordotox Brașov, comisia de circulație a avizat desfășurarea unui ceremonial militar, Centenarul Jandarmeriei Ardelene, și religios, dedicat Icoanei Maicii Domnului, în data de 7 septembrie. Program ceremonial: 15.30-16.00 Deplasarea unei grupe de cavalerie a Jandarmeriri Române ( 7 călăreți) de la Livada Poștei – str. […]
Read MoreDe luni lucrările de modernizare a rețelelor electrice din Brașov vor da peste cap circulația în centrul vechi al orașului. Mai precis sunt vizate străzile Mihail Sadoveanu și Poarta Schei. Pentru început, pe strada Mihail Sadoveanu, riveranii și conducătorii auto care ajung ocazional în această zonă nu vor mai putea parca între clădirea Telekom și […]
Read MorePrimăria Brașov va amenaja în Poiana Brașov în zona accesului spre telegondolă, unde se află amenajată zona serviciilor de urgență, bariere inteligente pentru a restricționa traficul în zonă. În acest fel, în sezon, când accesul spre pârtie se aglomerează, autospecialele instituțiilor de urgență vor putea intra și iesi cu ușurință spre zona special amenajată. Decizia […]
Read MorePrimăria Brașov are planiri mari pentru strada Castanilor, care în scurtă vreme își va schimba complet înfățișare. Aspectul de stradă aglomerată și înăbușită de traficul intens va fi schimbat cu unul elegant de promenadă, răcorită de apele Timișului. Primăria redesenează complet cea mai cunoscută stradă din centrul orașului, într-un mod surprinzător. Noua stradă a Castanilor […]
Read MoreSindicatul Român al Jurnaliştilor – Filiala MediaSind TVR a depus miercuri, în baza Legii nr. 544/2001, o cerere prin care solicită conducerii TVR explicaţii referitoare la decizia Comitetului Director din 17 iulie 2019 privind plata unor vloggeri şi influenceri pentru a promova Cerbul de Aur. Membrii sindicatului spun că au aflat din presa centrală că […]
Read MoreDaniel Horodniceanu, Cătălin-Laurenţiu Borcoman şi Claudiu Dumitrescu sunt cei trei candidaţi desemnaţi de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror european. Potrivit unui comunicat transmis de MJ, ultima etapă pentru desemnarea celor trei candidaţi la funcţia de procuror european s-a încheiat marţi, după susţinerea interviului de către ultimul candidat înscris în concurs. „În urma susţinerii interviului, […]
Read MoreFacebook a fost amendată cu suma record de 5 miliarde de dolari pentru faptul că a „înșelat” utilizatorii rețelei sociale în privința capacității sale de a controla confidențialitatea informațiilor lor personale, potrivit unui comunicat publicat miercuri de autoritatea americană de reglementare, scrie AFP. Este vorba de cea mai mare amendă aplicată vreodată pentru încălcarea vieții […]
Read More