Autoritatea Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public din Brașov a lansat în licitație studiul de fezabilitate pentru introducerea Trenului Metropolitan Brașov, un proiect inclus în Planul Investițional pe care l-a prezentat Ministerul Transporturilor la sfârșitul anului trecut.
Proiectul costă 12 milioane de lei, iar finanțările sunt asigurate din fondurile europene. După finalizarea proiectului, acesta va fi al doilea oraș din România care va avea conectate aeroportul și rețeaua feroviară.
Aria de influență a planului are o rețea de 683 de km de linie de tren. Mai mult decât atât, polul de creștere a județului va fi compus din trei municipii: Brașov, Codlea și Săcele, alături de 11 comune și de 4 orașe.
O dinamică majoră a populației se constată în perioada de sfârșit de săptămână și în perioadele de concedii vară/iarnă, respectiv o creștere medie a populației cu 50.000 de persoane/zi în aceste perioade, ceea ce pune presiune asupra sistemului de transport public local la nivel urban și metropolitan.
Traseele propuse:
T1. Brașov – Dârste – Timișu de Jos – Timișu de Sus – Predeal (Magistrala CF 300; aprox. 26 km);
T2. Brașov – Bartolomeu – Cristian – Râșnov – Zărnești (Linia CF 203; aprox. 27 km);
T3. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Codlea (Magistrala CF 200; aprox. 14 km);
T4. Brașov – Bartolomeu – Stupini – Bod – Feldioara – Rotbav (Magistrala CF 300; aprox. 24 km);
T5. Brașov – Hărman – Prejmer – Chichiș – Ozun – Sfântu Gheorghe (Magistrala CF 400; aprox. 32 km);
T6. Brașov – Hărman – Budila – Teliu – Întorsura Buzăului (Linia CF 403; aprox. 43 km);
T7. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Aeroport Internațional Brașov (Ghimbav) – Bod (aprox. 12 km);
T8. (Brașov -) Râșnov – Tohanu Nou – Bran
T9. (Brașov -) Bod – Hărman / Prejmer – Dârste.