Direcția Județeană de Mediu a emis Autorizația de mediu pentru Restaurantul Panoramic, in condițiile respectării legislației de mediu, a Planului de management și ale regulamentului sitului Natura 2000 ROSAC0120 Muntele Tâmpa şi Rezervaţiei naturale Tâmpa (Muntele), în vederea menținerii stării de conservare favorabilă a habitatelor și a speciilor pentru care a fost declarată aria naturală […]
Read More
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au intervenit într-un caz semnalat de violență domestică, în care au dispus inițial măsura reținerii și, ulterior, judecătorul arestarea preventivă, pentru protejarea unei femei care ar fi fost victima unor acte de violență domestică. La data de 10 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că […]
Read More
În contextul creșterii semnificative a numărului de persoane care călătoresc în perioada sezonului estival, Poliția de Frontieră Română recomandă cetățenilor să își planifice din timp deplasările și să se informeze cu privire la condițiile de călătorie, pentru a evita eventualele întârzieri și pentru a contribui la fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei și […]
Read More
În urma apelului deschis lansat pentru ediția a IV-a a proiectului anual „Re:Imagine Brașov”, Muzeul de Artă Brașov are plăcerea de a anunța artiștii selectați pentru participarea la ediția din 2026. În perioada 12 mai – 10 iunie 2026 Muzeul de Artă Brașov a organizat un nou Open Call în cadrul proiectului „Re:Imagine Brașov”. Numărul […]
Read More
Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, acordarea de ajutoare de urgență în valoare de 1.723.000 lei pentru sprijinirea unui număr de 397 de familii și persoane singure, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase, accident ori în situații deosebite determinate de starea de sănătate sau de alte cauze care pot […]
Read More
Gardurile electrice montate la marginea pădurii, în Râșnov, și-au dovedit eficiența în limitarea prezenței urșilor în oraș. Potrivit autorităților locale, numărul apelurilor la 112 prin care era semnalată prezența animalelor sălbatice a scăzut semnificativ. În Râșnov au fost instalați aproximativ 9 kilometri de fir electric, în zonele unde casele se întâlnesc cu pădurea. Reprezentanții Primăriei […]
Read More
Peste jumătate dintre români sunt siguri că pot diferenţia informaţiile reale de cele false atunci când apar ştiri despre securitate sau război, dar, în schimb, majoritatea celor intervievaţi este sceptică cu privire la capacitatea publicului de a detecta ştirile false cu privire la acest subiect, potrivit unui barometru Informat.ro – INSCOP Research. Potrivit sondajului, întrebaţi […]
Read More
Un raport adoptat de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a declanșat reacții vehemente în spațiul public, după ce în document au fost nominalizați jurnaliști, platforme de informare, organizații neguvernamentale, partide și politicieni care au criticat sistemul de justiție. Potrivit TVR Info, Secția pentru judecători a CSM susține că raportul are rolul de […]
Read More
Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online drept Makaveli, a fost reținut joi pentru 24 de ore, într-un dosar de evaziune fiscală, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Acesta a fost ridicat joi dimineață de polițiști și dus la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, pentru audieri. Potrivit sursei […]
Read More
Sportiva română Ania Monica Caill va reprezenta Clubul Sportiv Carpați Sinaia începând cu sezonul 2026-2027 în competițiile naționale și internaționale de schi alpin, a anunțat, joi, primăria stațiunii montane pe pagina sa de Facebook. Caill (30 ani) a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă, 2014 și 2018, la patru ediții ale Campionatelor Mondiale, […]
Read More