
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ploi însemnate și vijelii, valabilă marți, în intervalul 10:00 – 22:00, pentru 21 de județe, printre care și Brașov.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nordul și estul Munteniei, nord-estul Olteniei, sudul și sud-estul Moldovei și în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, pe alocuri, grindină.
Cantitățile de apă vor ajunge, mai ales în intervale scurte de timp, la 15–25 l/mp, iar izolat pot fi înregistrate valori de 30–40 l/mp. Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor apărea, pe arii restrânse, și în restul țării.
Județele vizate de codul galben sunt: Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Covasna, nordul județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, precum și Vaslui, Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Călărași, Ialomița, Tulcea și Constanța.
