Mesajul părintelui Mircea Rusei privind desfășurarea ritualului de împărțire a Sfintelor Paști la Feldioara

Iubiți credincioși,

Știu că sunteți bine, sub aripa Bunului nostru Dumnezeu și a Maicii Domnului, unde dragostea dăinuiește etern. Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului este un prilej de curățire, o ocazie deosebită care ne îndeamnă să ne rugăm mai mult, să ne iubim în continuare necondiționat și sincer. Întreaga suflare feldioreană, slujitoare întru Domnul, vă mărturisesc onest că se regăsește în rugăciunile mele, preot paroh Rusei Mircea Macarie. Deși situatia actuală necesită sacrificii majore, Sfânta Înviere a Domnului se va resimți în sufletul tuturor prin nădejdea că Slava Mântuitorului Iisus Hristos se va răsfrânge asupra credincioșilor comunității noastre. Iubirea Domnului este neasemuită și nemăsurată, ea ne curăț de păcatele zilelor noastre.

Citeste și:  Structurile MAI au intervenit la peste 3.700 de evenimente în ultimele 24 de ore, dintre care peste 2.200 au vizat menținerea ordinii publice

Vă transmit toată dragostea și gândurile bune și vă urez ca să ne deschidem cu toții inima pentru a primi cum se cuvine minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos prin Învierea Sa. Mila Domnului să se coboare în casele voastre și să vă lumineze momentele prețioase petrecute împreună cu cei dragi vouă, așa încât Sfânta Sărbătoare să ne elibereze din robia păcatelor.

SFINTELE PAȘTI ÎN COMUNA NOASTRĂ VOR FI ÎMPĂRȚITE ÎN ANUL ACESTA ASTFEL: Pentru a nu se crea îmbulzeală, am hotărât, sfătuindu-mă cu consilierii parohiali și oficialitățile locale, că vor exista cinci locuri de unde oamenii vor putea lua Pâinea Binecuvântată și sfințită numită PAȘTI:

Citeste și:  MDLPA: Analiza progresului în implementarea Strategiei Naționale de Reducere a Riscului Seismic

– La Sfânta Biserică, vineri și sâmbătă, între orele 8 – 17
– La Centrul de Informare Turistică din centrul comunei, vineri, între orele 9 – 15
– La stația Peco a comunei, vineri și sâmbătă, între orele 8 – 17
– La magazinul Doi Pași dintre blocuri, vineri și sâmbătă.
– La Fabrică, vor fi împărțite la Poștă de către doamna Gia, vineri, între orele 10 – 14, cât și de către domnul consilier Isaia Buciu.

Lumina pe care o vom primi de la Ierusalim va fi împărțită de voluntarii bisericii care vor aduce lumina începînd cu ora 23:30, sâmbătă, mergând pe toate străzile comunei. Oamenii care vor dori să primească acest odor vor trebui să iasă la poarta casei sau la scara blocului, păstrând distanța socială. Dacă doriți să lăsați pomelnice pentru a fi pomeniți în noaptea de înviere, pot fi lăsate la centrele de unde ridicați Sfintele Paști.

Citeste și:  Asociația Antiteatru prezintă piesa "Crocodil", astăzi, la Centrul Cultural Apollonia din Brașov

CEI CARE DORESC SĂ NE AJUTE LA ACEASTĂ MISIUNE CREȘTINĂ ȘI SĂ DEVINĂ VOLUNTARI AI LUMINII LUI HRISTOS, SUNT RUGAȚI SĂ MĂ SUNE LA NR. TEL. 0766 4809 60. HRISTOS BIRUIEȘTE MOARTEA! Aducem mulțumiri familiei Taus Nicolae care donează Paștile anul acesta! Domnul să vă răsplătească! Al vostru rugător întru Domnul, Preot Paroh Rusei Mircea Macarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.