În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.500 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 8.300 de fapte contravenționale și 678 de permise de conducere au fost reținute. La data de 14 ianuarie a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 471 de acțiuni și au […]
Read More
TAROM celebrează tema majoră a operei lui Mihai Eminescu – iubirea și, de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale printr-o ofertă tribut IUBIRE pentru CULTURĂ și-a propus să ducă pasageri pe aripile iubirii, spre cele mai importante destinații culturale. Astfel, prin oferta specială valabilă doar o zi (15 ianuarie), biletele de avion pentru călătorii în luna […]
Read More
Opera Brașov a anunțat SOLD OUT, în mai puțin de două ore, pentru spectacolele „Voievodul țiganilor”, Nunta lui Figaro” și „Nabucco”! Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Brașov și al Primăriei Municipiului Brașov.
Read More
Medicii de familie din judeţul Braşov vor să iesă în stradă! Aceștia consideră „inacceptabile” recentele propuneri legislative privind finanţarea serviciilor prestate de asistenţa medicală primară şi cea din ambulatorii şi solicită revenirea la valorile puncte contractate până în prezent. Organizaţiile reprezentative ale medicilor de familie şi ale celor din ambulatoriile de specialitate din judeţul Braşov […]
Read More
Mediul asociativ din Brașov, sub coordonarea Asociației Catharsis Brașov, organizează vineri 19 ianuarie 2024 o întâlnire cu parlamentarii brașoveni și reprezentanții administrației publice cu competențe în domeniul social. Scopul dezbaterii este de a pune la dispoziția autorităților și a decidenților politici informații reale și recente cu privire la problemele din domeniul adopției și identificarea unor soluții […]
Read More
Membrii echipei culinare Belvedere, împreună cu partenerii Macromex Horeca și Dulcelle, se pregătesc intens pentru participarea la Olimpiada Culinară Internațională (IKA Culinary Olympics), eveniment de referință în lumea gastronomiei, ce va avea loc între 2 și 7 februarie 2024 la Stuttgart, Germania, notează trendshrb.ro. „Echipa Belvedere, sub conducerea lui Chef Ioan Florescu, căpitanul echipei, și […]
Read More
Brașov – singurul oraș din Europa premiat cu „Best of The Best 2024“ în topul TripAdvisor al destinațiilor în trend Câștigătorii Premiilor Travelers’ Choice – Best of The Best (Alegerea călătorilor – Cele mai bune dintre cele mai bune) sunt destinații ale căror hoteluri, restaurante și lucruri de făcut au primit un volum mare de […]
Read More
Ziua Culturii Naţionale va fi celebrată de TVR cu programe de înaltă ţinută. Aniversată în 15 ianuarie, ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu (1850 – 1889), Ziua Culturii Naţionale este un moment de reverenţă în faţa creaţiilor şi valorilor noastre naţionale. Transmisiuni în direct, dezbateri, concerte, filme, interviuri cu mari personalităţi şi reportaje se vor […]
Read More
Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara […]
Read More
Astăzi, 15 ianuarie, este Ziua Culturii Naționale și se împlinesc 174 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. La 16 noiembrie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale, actul normativ întrunind 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două […]
Read More