De astăzi și până la finalul lunii august, traficul rutier va fi restricționat pe DN 73A, între km 3+850 m – 19+910 m (de la intersecția cu DN 1 spre Râșnov), pentru lucrări de asfaltare. „Regimul de muncă pe perioada execuției lucrărilor este: de luni până joi, între orele 07.00 – 19.00; vineri, sâmbătă, duminică […]
Read MoreVești bune vin de la Râșnov. Cetatea Medievală intră tot mai mult în atenția turiștilor din întreaga țară, astfel că, obiectivul bate record după record. Acum administratorul Cetății Medievale vine cu o nouă veste: Record de vizitatori, la Cetatea Medievală Râșnov, în prima jumătate a anului 2019! Dacă anul trecut, în primele șase luni au […]
Read MoreLa Râșnov au început demersurile pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG), având în vedere faptul că orașul este într-o continuă dezvoltare, în special din punct de vedere al turismului. Potrivit primarului Liviu Butnariu, revizuirea documentației de urbanism va identifica zonele în care se va putea extinde intravilanul orașului, unde se vor putea realiza noi construcții. […]
Read MoreCulmea nesimțirii și a tupeului. În vreme ce ministrul Transporturilor se bate cu cărămida în piept că face ordine pe șantierele deschise de drumari și că nu mai tolerează amânările, constructorul AZVI îi râde în nas lui Răzvan Cuc. AZVI nu intră pe lista constructorilor cu care Cuc face ce vrea, pentru că AZVI lucrează […]
Read MoreFotbalistul brazilian Gabriel de Moura a fost complet dezamăgit când a văzut prima dată Bucurestiul. Brazilianul s-a transferat in aceasta vara de la Sepsi OSK Sfantu Gheorghe la Dinamo, dar venirea in Bucuresti l-a dat peste cap din cauza aglomeratiei din trafic. „In Bucuresti am stat o zi. Am fost un pic in centru, nu […]
Read MoreÎncă nu s-a răcit bine asfaltul turnat pe Drumul Național 73, că se și cere spargerea și repararea lui, cu un petec de neam prost, un fel de marcă locală a drumurilor românești. Tocmai când șoferii se bucurau de scurta porțiune proaspăt asfaltată pe drumul spre Bran (asfaltul se termină la Râșnov), Doreii de la […]
Read MoreO turistă care s-a cazat în Râşnov se plânge că restaurantul din apropierea hotelului în care a fost cazată nu a respectat legea limitei de decibeli. Femeia susține că politia nu a luat nicio măsură în momentul în care a fost sesizata. „Către poliția locală Râșnov: nu știu dacă a fost fiul/ fiica vreunui șef […]
Read MoreMinistrul Transporturilor Răzvan Cuc este un ”Yes-man”, greu de egalat. Strategia de imagine a ministrului transporturilor nu îi permire oferă luxul de a refuza sau nega ceva. Astfel, indiferent de problema despre care este întrebat, Răzvan Cuc are o rezolvare şi chiar era planificată pe undeva, chiar dacă nu a mai deschis subiecut respectiv în […]
Read MoreCum arată tronsonul de autostradă Cristian – Râşnov, probabil cu toţii suntem curioşi să vedem minunea. La trei săptămâni de la demararea lucrărilor la tronsonul Râșnov-Cristian al Autostrăzii A3, Asociația Pro Infrastuctură, a filmat din dronă șantierul în construcție. Prima filmarea aeriană completă surpinde avansul lucrărilor de pe tronsonul Râșnov-Cristian și semne de activitate în […]
Read MoreDino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, a împlinit patru ani de activitate. De la deschiderea din iunie 2015 și până în prezent, parcul și-a dublat suprafața, ajungând anul acesta la 3 hectare și 100 de dinozauri, atestați științific și reproduși în mărime naturală. Parcul a înregistrat o creștere de […]
Read More