Tineri reținuți de către polițiștii brașoveni pentru furt

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “furt calificat” și ”complicitate la furt calificat”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că mai multe persoane necunoscute, de sex masculin, ar fi pătruns prin escaladare, pe timp de noapte, în balcoanele a două apartamente amplasate pe raza municipiului Brașov și ar fi sustras trei biciclete.

Polițiștii Secției 2 Poliție Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea, au identificat autorii faptelor menționate, aceștia fiind trei tineri cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Foto. Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.