Cartea de vizită impresionantă a companiei Alphaville reflectă cei 25 de ani de activitate pe piața românească. Cu o perspectivă strategică de extindere, prin intermediul dezvoltărilor imobiliare, Alphaville Arena s-a impus în mijlocul marilor aglomeraţii urbane și continuă să se dezvolte, punând accent pe satisfacerea tuturor cerințelor de pe piață. Și pentru că domeniul imobiliar […]
Read MoreEchipele Departamentului de Investigații Energetice din cadrul Distribuţie Energie Electrică România (DEER), în colaborare cu Poliția Municipiului Brașov și Inspectoratul Județean de Jandarmerie Brașov au organizat o nouă acțiune de verificare a instalațiilor de alimentare cu energie electrică a utilizatorilor din localitatea Săcele, zona Gârcini, din județul Brașov. Scopul acțiunii a fost de prevenire și […]
Read More1.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor fi detaşaţi pe litoral până pe 6 septembrie. Ministrul de Interne, Lucian Bode a anunţat că au fost deschise 25 de puncte de lucru temporare. ”Relaxarea nu este încă una totală, chiar dacă de la 1 iulie, am intrat într-o nouă etapă pe calendarul relaxării. Măsurile de protecție […]
Read MoreAcademia hotelieră ohma Brașov, înființată de grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education), sub licența prestigioasei instituții elvețiene École hôtelière de Lausanne (EHL), își deschide porțile pentru prima generație de studenți în 12 iulie, au anunțat reprezentanții academiei, la inaugurarea oficială a școlii din Poiana Brașov. Evenimentul s-a desfășurat în prezența ambasadorului Confederației […]
Read MoreRomânia şi-a pierdut dreptul de vot în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene, din cauza datoriilor pe care le are de mai mulţi ani faţă de această organizaţie, informează RRA. Preşedintele de onoare al Agenţiei Spaţiale Române, Dumitru Prunariu, susţine că acesta este şi un motiv de îngrijorare pentru cei 255 de conaţionali care candidează pentru un post […]
Read MoreDirectiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului intră în vigoare din data de 3 iulie 2021, astfel încât farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă. În cazul României, momentan, Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra […]
Read MorePână astăzi, 2 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.860 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 37 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 […]
Read MoreAgenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informează absolvenţii de învăţământ din promoţia 2021 că sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă. Absolvenţii instituţiilor de învăţământ care se înregistrează […]
Read MoreIeri 1 iulie, absolvenţii învăţământului liceal, care au studiat într-o limbă a minorităţilor naţionale (croată, italiană, germană, maghiară,slovacă, sârbă, ucraineană sau turcă), au susţinut proba scrisă la disciplina Limba şi literatura maternă-E) b). Au fost prezenţi 5.774 de candidaţi (98% din cei 5.866 de candidaţi înscrişi). Nu s-au înregistrat cazuri de candidaţi eliminaţi pentru fraudă […]
Read More237.600 doze de vaccin Janssen vor ajunge astăzi, 02 iulie 2021, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră. 70.000 de doze vor ajunge la Brașov. Ulterior, dozele de vaccin vor fi distribuite, după cum urmează: Centrul […]
Read More