Biroul Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a desemnat câștigătorul concursului demarat în cadrul Proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar, implementat în cadrul a 4 școli gimnaziale de pe raza județului Brașov, respectiv Școala Gimnazială nr. 14, Școala Gimnazială nr. 9. ”Nicolae Orghidan”, Școala Gimnaziale nr […]
Read MorePolițiștii brașoveni au emis în acest weekend două ordine de protecție provizorii pentru două femei, cu privire la faptul că ar fi fost victimele violenței în familie. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea” și “distrugerea”. În fapt, la […]
Read MoreCreștinii ortodocși şi cei greco-catolici intră astăzi în Postul Paștelui, perioada de pregătire de şapte săptămâni pentru Învierea Domnului, sărbătorită anul acesta pe 24 aprilie. Credincioșii care țin post aleg să se abțină de la alimentele de origine animală – carne, lapte, ouă, dar și de la distracții. Suntem în Anul omagial al rugăciunii, iar […]
Read MorePreşedintele României, Klaus Iohannis, a avut duminică, 6 martie 2022, o întrevedere cu ministrul Forţelor Armate din Republica Franceză, Florence Parly, în contextul vizitei la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, cu ocazia dislocării, în România, a militarilor din cadrul Batalionului francez „Spearhead”, care se vor alătura militarilor români şi aliaţi din baza militară. Preşedintele României […]
Read MoreMinisterul Transporturilor pregătește lansarea licitației pentru construirea autostrăzii Sibiu-Făgăraș, investiție de 8,3 miliarde de lei, care face parte din Autostrada Transilvania Brașov-Oradea. Acest tronson are o lungime de 68 de km și ar trebui să fie gata în trei ani. În prezent, este în lucru studiul de fezabilitate pentru porțiunea Brașov-Făgăraș, potrivit Rador. Traseul autostrăzii […]
Read More8 martie este ultima zi de stare de alertă în România! Așadar, țara noastră urmează să iasă, în curând, din starea de alertă impusă din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit anunțului de săptămâna trecută, făcut de Președintele Klaus Iohannis. „Nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă pe teritoriul României. Odată cu ridicarea […]
Read MoreAvând în vedere ninsoarea care a început în a doua parte a nopții, 36 de utilaje ale firmei de deszăpezire Comprest au acționat pe străzile Brașovului și din Poiana Brașov, astfel încât circulația, în această dimineață, se desfășoară în condiții de iarnă, ținând cont de faptul că ninsoarea încă nu a încetat.Cele mai multe utilaje […]
Read MoreCAROSABIL acoperit cu zapada pe; DN 1 km 144+000 – 148+000 Predeal(Bv) – Timisu De Sus(Bv), zăpadă frământată 1-2 cm; DN 1 km 184+000 – 210+000 Codlea(Bv) – Persani(Bv), zăpadă frământată 0-1 cm; DN 7C Km 130+000 – 140+000 Balea Cascada(Sb) – Cartisoara(Sb), zapada framantata 1-4 cm; DN 10 km 121+000 – 144+000 Teliu(Bv) – […]
Read MoreRomânii au câștigat opt medalii la competiția de schi alpin de nivel internațional FIS Children Trophy. Această competiție a aliniat la start, în zilele de 1-3 martie, în Poiana Brașov, 82 de sportivi din următoarele țări: Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Grecia, Turcia, Liban și România. Echipa României s-a clasat pe primul loc la probele de Slalom […]
Read MoreEchipa de cadete a României a ocupat locul 2 la turneul internațional de la Siofok, Ungaria! Sportivele Coronei, Mălina Avădanei, Maria Balint, Ana Șerban și Ana Totoescu au făcut parte din lotul național care a luptat în meciurile contra Ungariei, Austriei și Poloniei. România a învins Austria și Polonia și a fost înfrântă de Ungaria, […]
Read More