Sondaj INSCOP: Mircea Geoană rămâne favorit la prezidențiale, surpriza vine de la Elena Lasconi / Ce spun românii despre alegerea unei femei

Actualul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană se menţine pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale, din postura de candidat independent, fiind în creştere uşoară, şi este urmat de Marcel Ciolacu – candidat PSD-PNL, George Simion, Elena Lasconi şi Diana Şoşoacă, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, înaintea deciziei PNL de a merge singur în alegerile de anul viitor şi înaintea scandalului Lasconi-USR.

În actualul sondaj, Elena Lasconi este creditată cu aproape 10% din intenţiile de vot ale celor care declară că merg la vot, dublu faţă de actualul lider USR Cătălin Drulă, care în precedentul sondaj avea un scor de 5,4%. Acelaşi sondaj mai arată că o treime dintre votanţii PSD ar vota cu Mircea Geoană, iar o treime dintre cei ai PNL ar vota pentru Ciolacu, în timp ce 24,1% l-ar alege pe Mircea Geoană, iar 17,9 pe Elena Lasconi. Sondajul include şi întrebări referitoare la alegerea unei femei sau a unui independent la Cotroceni. ”În lipsa unui candidat propriu, doar o treime dintre votanţii PNL ar opta pentru candidatul comun provenit din PSD. De asemenea, Elena Lasconi ar obţine un scor mult mai mare decât Cătălin Drulă, însă ar atrage doar o treime din voturile alegătorilor USR. Mircea Geoană se clasează pe primul loc colectând foarte multe voturi din categorii diverse: votanţii PSD, votanţii PNL, votanţii USR, votanţii nehotărâţi şi cei care nu se prezintă la alegerile parlamentare, dar ar participa la cele prezidenţiale”, remarcă directorul INSCOP Research Remus Ştefureac.

Citeste și:  Bolt obține împrumut de 220 de milioane de euro pentru pregătirea listării pe bursă

Estimare participare vot alegeri prezidenţiale

Pe o scală de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot şi 10 ”sigur da”, voi merge la vot, 14% dintre români au ales 1, 1.4% dintre români au ales 2, 1.4% au ales 3, 1% au ales 4, 6.3% au ales 5, 1.3% au ales 6, 2.9% au ales 7. 6.2% indică 8, 3.1% –  9 şi 61.4% – 10. Nu ştiu sau nu răspund 1.2% din total eşantion.

Intenţia de vot la alegerile prezidenţiale

Respondenţi care îşi exprimă preferinţa pentru un candidat din listă (84.7% din total eşantion)

Raportat la cei care şi-au exprimat preferinţa pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (84.7% din total eşantion), 27.7% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 21.8% pentru Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL) şi 18.9% pentru George Simion (AUR). Pentru Elena Lasconi (USR) ar opta 12.1% dintre alegători, iar pentru Diana Şoşoacă (SOS România) 10.5%. Dacian Cioloş (REPER) ar fi ales de 4.3% dinte votanţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 3.1%. 1.6% spun că ar vota alt candidat.

Citeste și:  Cuvântul Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor

Respondenţi care îşi exprimă preferinţa pentru un candidat  din listă şi declară că merg sigur la vot (54.3% din total eşantion)

Raportat la cei care au exprimat o preferinţă pentru un candidat din listă (nu au fost luaţi în considerare nehotărâţii şi non-răspunsurile) şi acordă nota 10 la întrebarea privind prezenţa la vot (54.3% din total eşantion), 27.2% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 24.2% pentru Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL) şi 18.6% pentru George Simion (AUR). Pentru Elena Lasconi (USR) ar opta 9.9% dintre alegători, iar pentru Diana Şoşoacă (SOS România) 8.9%. Dacian Cioloş (REPER) ar fi ales de 5.3% dinte votanţi, iar Kelemen Hunor (UDMR) de 3.4%. 2.5% spun că ar vota alt candidat.

Citeste și:  Brasovstiri.ro vă urează Paşte fericit!

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 octombrie – 2 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3 %, la un grad de încredere de 95%.

Citește articolul complet pe News.ro, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.