Mai bine de două ore s-au luptat pompierii brașoveni în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Săcele. Flăcările au fost observate la ora 3.00 de proprietari care au cerut ajutorul pompierilor. ISU Brașov a intervenit cu 3 autospeciale cu apa și spuma și un echipaj de prim ajutor la incendiul […]
Read More
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violarea de domiciliu”, „lovirea sau alte violențe”, „distrugerea” și „amenințarea”. În fapt, la data de 28 iulie a.c., în jurul orelor 15.00, un tânăr, în vârstă de 19 ani, ar fi pătruns în locuința fostei sale soacre, […]
Read More
Perioada de depunere a proiectelor în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate, neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, care ar fi trebuit să se închidă pe 10 iulie 2019, a fost prelungită până în 11 octombrie 2019. Proiectele sunt finanțate prin Administrația Fondului de Mediu și solicitările trebuie depuse […]
Read More
Bulevardul George Moroianu va fi închis traficului rutier, pentru lucrări de modernizare a rețelelor de canalizare care includ înlocuirea completă a conductei de canalizare pe o lungime de 700 de metri și realizarea unui număr de 66 de noi racorduri de canalizare. Astfel, începând de mâine, ora 9.00 și până în data de 15 septembrie, […]
Read More
În perioada 2 – 5 iulie 2019, două transporturi cu depășiri ale gabaritului vor traversa Brașovul, pe traseul : Bistrița – DN17 – Sărățel – DN15A – DN16 – Reghin – DN15 – Târgu Mureș – DM13 – DC59 – DC58 – Daneș – DN14 – Sighișoara – DN13 – Centura Brașov – DN1A -Săcele […]
Read More
Razie printre aurolacii care au împânzit aproape toate zonele aglomerate ale orașului. Polițiștii locali au răspuns numeroaselor sesizări făcute de brașovenii agasați de prezența acestor indivizi în mai toate cartierele Brașovului. „Vorbim despre o altă acțiune pe această linie de muncă, ce rămâne și de această dată fără o finalizare, pentru că persoanele depistate sunt […]
Read More
Codul portocaliu de vreme rea a dat bătăi de cap pompierilor braşoveni. Stâlpi doborâţi, copaci smulşi şi maşini blocate de aluviuni. Şi codul încă nu a trecut. Până la ora 1.00, când expiră codul portocaliu, angajaţii ISU Brasov rămân în alertă. Primele probleme anunţate la ISU Braşov, legate de natura dezlănţuită sunt: copaci căzuți în […]
Read More
Un săcelean în vârstă de 34 ani, din Săcele, condamnat la un an şi două luni de închisoare, pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a fost ridicat de polițiștii brașoveni. Bărbatul se sustrăgea executării pedepsei, aşa că poliţiştii au pus în aplicare mandatul. Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov l-au identificat și reținut, […]
Read More
Un grav accident a avut loc in Săcele în această după-amiază. Salvamontiștii au intervenit pentru a prelua un bărbat care a suferit un accident cu motocicleta de teren. Acesta a fost dus cu targa până la un echipaj de Ambulanță, pentru a fi dus la spital.
Read More
Instituția Prefectului Brașov s-a autosesizat în legătură cu mirosurile pestilenţiale care îi terorizează pe locuitorii Braşovului. Astfe, prefectul a cerut verificarea modului de derulare a procedurilor de emitere a actelor de reglementare privind protecția mediului pentru SC Fin Eco SA, societate care administrează halda ecologică de la Săcele. Acesta este singurul obiectiv de acest tip […]
Read More