Zi: 15 aprilie 2022

Papa Francisc a reluat ritualul din Joia Mare și a spălat picioarele unor deţinuţi dintr-un penitenciar | VIDEO

15 aprilie 2022

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 deţinuţi în timpul slujbei din Joia Mare dinaintea Paştelui catolic, oficiată într-un penitenciar de lângă Roma, potrivit Vatican News. Liderul Bisericii Catolice a putut să reia acest ritual, care aminteşte de gestul de smerenie al lui Iisus Hristos în faţa apostolilor săi, după doi ani de pauză din […]

Read More

Tânăr de 18 ani din Victoria, reținut de către polițiștii brașoveni pentru tâlhărie calificată

15 aprilie 2022

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată” Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 12 aprilie 2022, în jurul orei 13.00, un bărbat, în vârstă de 42 ani, în timp ce se afla pe raza orașului […]

Read More

Servicii consulare aduse la CATTIA, pentru cetățenii ucraineni, refugiați la Brașov

15 aprilie 2022

Cetățenii ucraineni care au probleme legate de acte sau vize vor avea serviciile consulare aduse la Brașov de doi reprezentanți ai Ambasadei Ucrainei la București. Mâine, 16 aprilie, consilierul cu afaceri consulare Yurii Nehoda și secretarul cu afaceri consulare Pavlo Nekrasov, din partea Ambasadei Ucrainei la București, vor presta servicii consulare (preluare acte, prelungiri documente […]

Read More

WWF România lansează primul website dedicat pădurilor virgine

15 aprilie 2022

WWF România lansează primul website dedicat pădurilor virgine din România, care funcționează ca un hub ce include știri despre procesul de identificare a acestora, o hartă interactivă, publicații digitale educative, date istorice și răspunsuri la cele mai presante întrebări din domeniu. România a inclus până acum peste 70.000 ha de păduri în Catalogul Pădurilor Virgine […]

Read More

EF Education First виділяє 2 мільйони доларів на безкоштовні курси англійської мови для біженців та переміщених осіб

15 aprilie 2022

Цюріх, Швейцарія – понеділок, 4 квітня 2022 р. – EF Education First (EF), світовий лідер у сфері міжнародної освіти, сьогодні запустив нову версію свого хмарного додатка для англійської мови EF English Live, доступного для українців безкоштовно. Команда фахівців EF EdTech мобілізувалася одразу після вторгнення в Україну для створення програми, адаптованої для переміщених українців. Понад 400 […]

Read More

Головне про ситуацію по регіонах

15 aprilie 2022

Київ та областьУ результаті нічного обстрілу Києва, війська РФ вдарили ракетами по Жулянському машинобудівному заводу (інформація перевіряється). У Васильківській громаді було чути вибухи. За попередніми даними, спрацювала ППО.Харківська областьОкупанти не припиняють обстріли житлових районів Харкова, вночі сталося кілька пожеж. Ворог також накрив вогнем Золочів та Дергачі. Є постраждалі. З початку повномасштабного вторгення у Харківській області […]

Read More

Brașovenii vor cheltui mai mult pentru masa de Paște. S-a scumpit și carnea de miel!

15 aprilie 2022

Brașovenii care vor să mănânce carne de miel cu ocazia sărbătorilor de Paște trebuie să scoată din buzunar mai mulți bani față de anul trecut. Un kilogram a ajuns să coste între 45-50 de lei pe tarabele din piețele brașovene. Crescătorii de oi spun că au mărit prețul pentru că plătesc mai mult pentru furaje […]

Read More

Tichetele sociale distribuite în cadrul Campaniei “Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2022, pot fi ridicate până în data de 29.04.2022

15 aprilie 2022

Direcția de Asistență Socială Brașov aduce la cunoștința publicului că tichetele sociale distribuite în cadrul Campaniei “Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2022, pot fi ridicate până în data de 29.04.2022. Pot beneficia de aceste tichete sociale pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 1200 lei/lună […]

Read More

Ordinul prin care profesorii și angajații din învățământul de stat primesc vouchere de vacanță de 1.450 de lei, pentru anul 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial

15 aprilie 2022

Ordinul privind acordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din învățământ a fost publicat în Monitorul Oficial. Acesta stabilește modalitatea de acordare a tichetelor pentru anul în curs. Astfel, voucherele de vacanță se emit doar pe suport electronic și sunt în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat. Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de […]

Read More

Втрати РФ у Чорному морі

15 aprilie 2022

Від початку повномасштабного вторгнення в Україну Росія втратила два ключові військово-морські об’єкти – крейсери „Саратов” та „Москва”.Росія визнала, що крейсер „Москва”, флагман Чорноморського флоту Росії, що виконував ключову роль як командного корабля, так і вузла протиповітряної оборони, затонув, – йдеться у звіті розвідки.За даними британців, цей корабель радянської епохи був одним із трьох крейсерів класу […]

Read More