În urma protestelor anti-restricţii de ieri, 30 martie, la care au participat câteva sute de oameni, jandarmii braşoveni au legitimat și sanționat mai multe persoane. 82 de persoane au fost legitimate și sancționate (82 sancțiuni contravenționale), iar valoarea amenzilor atinge 51.700 de lei. Totodată, a fost constată și un alt tip de infracțiune, încadrată la […]
Read More
Primele sancțiuni pentru clădiri aflate în stare avansată de degradare au fost aplicate de Poliția Locală Brașov. Este vorba despre doi dintre proprietarii brașoveni care, deși au fost inițial somați de polițiștii locali de la Biroul Disciplina în Construcții, nu au luat măsurile necesare pentru a se asigura ca imobilul sau parte din el nu […]
Read More
În urma protestelor anti-restricţii de ieri seară, la care au participat câteva sute de oameni, jandarmii braşoveni au aplicat „un număr de 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei şi au constatat două infracţiuni”, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Braşov. Jandarmii braşoveni „au procedat la legitimarea şi identificarea a peste 100 […]
Read More
Pe raza unei comune din județul Brașov comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brașov au desfășurat o acțiune de combatere a unor activități ilegale. Este vorba despre activitățicare constau în dezmembrarea unor vehicule scoase din uz, inclusiv prin incinerarea unor componente auto de către persoane fizice neautorizate din punct de vedere al protecției […]
Read More
Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Ieri, 28 martie 2021, în jurul orei 00,50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 22 ani din județul Botoșani, care conducea un autoturism pe […]
Read MoreEchipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, au organizat noi acțiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, care au avut ca scop verificarea modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în vederea limitării […]
Read More
Fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase Brașov și mai multe persoane au fost trimise în judecată pentru achiziții supraevaluate. Dosarul a fost disjuns dintr-o cauza legată de atribuirea frauduloasă a unui contract de achiziție în schimbul unor sume de bani. Procuorii au dispus arest la domiciliu pentru mai multe persoane. Fostul manager, Ramona Ionescu […]
Read MoreIeri, 25 martie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de polițiști locali, au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov. […]
Read More
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatului Județean Brașov (GNM CJ Brasov) s-au autosesizat în cazul unui nor de fum negru pe raza orașului Victoria și au efectuat un control la o locație unde s-a constatat faptul că o persoană incendia deșeuri (frigidere) pentru recuperarea părților metalice din echipament. În urma controlului, persoana în cauză […]
Read More
Minerii de la exploatările de uraniu de la Crucea și Botușana au intrat în greva foamei începând de ieri dimineață. Ortacii au întrerupt activitatea în urmă cu o săptămână, s-au blocat în subteran şi, pentru că nu au ajuns la un acord cu Ministerul Energiei, au recurs la acest gest extrem. Angajații cer să li […]
Read More